Un pas înainte

Oferta de job de care vă spuneam anterior era în cadrul unei companii cu sediul în sudul Germaniei, lângă Friedrichshafen. La peste 700 de kilometri distanță de Görlitz. Cu siguranță,  în România nu aș fi acceptat să bat atâtat drum doar pentru un interviu. Aici, am făcut-o. Poate și pentru că firma s-a oferit să acopere toate cheltuielile de deplasare și cazare, o dovadă clară pentru mine că era vorba de o ofertă serioasă. Mai rămânea doar să mă conving că postul era unul potrivit pentru mine. Și, evident, să îi conving pe cei din cadrul companiei că eu sunt persoana potrivită pentru acel post.

Ca să nu lungesc prea mult povestea, nu am obținut acel job. Încă din timpul interviului, am avut impresia că, undeva, ceva nu se potrivește. Simțeam că nu sunt eu omul potrivit pentru acel job. Iar cum unul dintre marile mele ”defecte” e că nu știu să mint convingător, că nu știu să mă ”vând” alfel decât sunt eu, sunt convins că și reprezentantului companiei i-a fost ușor să mă ”citească”. Oarecum, mă împăcasem cu gândul unui nou eșec în ”vânătoarea” mea pentru un nou job. Astfel, când am primit prin poștă răspunsul negativ din patea companiei nu am fost surprins. ba chiar aș putea spune că am simțit o ușurare. Și, lucrul cel mai important, după toată această ”poveste”, nu m-am demoralizat, ba chiar mi-am recăpătat speranța că voi reuși, în cele din urmă, să îmi îndeplinesc visul de a lucra din nou în presă.

Doar fiecare șut în fund e un pas înainte, nu?