N-a fost dezastru, dar tot ne-am făcut de râs
Am făcut egal cu Franţa, ceea ce nu e deloc rău. Nu am jucat cine ştie ce, dar nici francezii, aşa că remiza e OK, chiar dacă asta înseamnă că ne-am asigurat locuri în tribune sau în faţa televizoarelor la EURO 2012.
Am reuşit să evităm dezastrul pe care îl anticipam, dar tot ne-am făcut de râs: gazonul a fost sub orice critică. Păcat de stadionul frumos, de atmosfera surprinzător de plăcută, de ambiţiile celor două echipe… Păcat că, şi de data asta, ne-am dat cu stângul în dreptul. Dacă acum aşa a arătat gazonul, mă întreb oare cum se va prezenta după meciurile din Champions League şi Europa League ale celor de la Oţelul, Steaua şi Rapid? Deocamdată, doar pot să sper că până la finala Europa League din 2012 se va rezolva problema, să nu ne mai facem încă o dată de râs.
2 thoughts on “N-a fost dezastru, dar tot ne-am făcut de râs”
Comments are closed.
Iarasi cu rezultat OK! Cum sa fie rezultat ok daca singura noastra sansa de calificare consta in victorie? Trebuia sa ne aruncam in atac si poate castigam. La felm cum poate pierdem. Dar macar incercau. Un 0–0 e per ansamblu tot una cu un 0–1, adica tot pierderea calificarii. La ce ajuta acesta 0–0? Daca era Luxemburg in locul nostru, in minutul 85 se arunca la disperare in atac si foarte probabil in minutul 86 primeau golul de 0–1. Dar poate se intampla acea minune si castigau. Noi n’am contat pt acea minune. Am vrut sa nu pierdem, chiar daca asta nu ne ajuta de loc.
Rezultatul mi se pare OK avand in vedere aspectul jocului. Nicidecum din punctul de vedere al ambitiilor de calificare. Care, din pacate, nu prea au existat. Si cum sa existe atata tmp cat in contractul selectinerului nu era prevazut nici macar la “si alele” acest lucru? Lasa ca se apucam iar de reconstructii si poate peste 10 de ani o a contam iarasi in fotbalul european. Pentru ca, deocamdata, nu suntem departe de Luxemburg