Italia, de-a dreptul încântătoare
Sunt convins că e greu să fii fan al fotbalului italian, mai ales al celui ”clasic”, lipsit de spectacol în fața porții, dar extrem de bine pus la punct în propria jumătate. Mie mi-e greu să fiu fan al fotbalului italian oricum, dar echipa pe care a construcit-o Cesare Prandelli în jurul ”magului” Andrea Pirlo m-a impresionat cu adevărat. Dacă nu aș fi știut care sunt italienii și care sunt englezii în meciul de duminică seara, cu siguranță aș fi confundat echipele. Atâta fantezie în jocul Italiei nu am văzut niciodată, așa cum atâta lipsă de poftă de joc cum au arătat britanicii după pauză rar mi-a fost să văd. Ce va rămâne după acest sfert de finală fabulos va fi nu doar scorul – primul 0-0 al EURO 2012 – ci mai ales execuția de geniu a lui Pirlo de la penalty-uri. Trebuie în primul rând să ai tupeu nemărginit să faci așa ceva, dar mai ales stăpânire de sine și valoare. Iar mijlocașul italian are de toate, plus încă ceva ce nu mulți predecesori de-ai săi au avut: coechipieri care nu doar joacă fotbal ”ca la carte”, ci și încântă. Iar pentru asta, Italia și-a meritat cu vârf și îndesat locul în semifinale.