Ciao, Deutschland! Forza, Italia!
Cea mai frumoasă echipă a Italiei din ultimii 20 de ani a dat peste cap planurile Germaniei la EURO 2012. Acum e rândul spaniolilor să simtă cu adevărat ce poate trupa lui Cesare Prandelli – meciul din grupe, încheiat 1-1, a fost doar o primă mostră. Dacă va câștiga Italia sau nu EURO 2012, rămâne de văzut. Un lucru e însă cert: a câștigat o mulțime de fani, inclusiv pe mine.

Cu ce rămâne Germania după acest campionat european? Cu certitudinea că are o echipă bună, cu speranța că poate da lovitura peste doi ani la Campionatul Mondial din Brazilia. Și cu încă ceva: cu gustul amar al unui nou meci decisiv pierdut. Am putea vorbi chiar de un blestem al trupei lui Joachim Löw. Sau mai degrabă un blestem ce se abate asupra antrenorului. Tocmai el, cel care a transformat complet Naționala Germaniei, cel care a implementat un sistem de joc și o filosofie de joc în care spectacolul este la loc de cinste, pierde din nou un joc cu miză mare. Și, oricât de mult mi-ar plăcea Löw, nu pot să nu mă gândesc la faptul că el însuși și-a călcat cuvântul. A spus că nu va plia jocul echipei sale pe cel al Italiei și tocmai asta a făcut. L-a sacrificat pe Reus, aflat în formă, pentru a-l titulariza pe Kroos, a cărui principală misiune a fost blocarea lui Pirlo. Germania nu a acționat, așa cum o făcea de obicei, ci a încercat să reacționeze. Și asta i-a fost fatal. Löw a pariat din nou pe cartea necâștigătoare. Joacă la partypoker și câștigi bani!
Despre cealaltă semifinală nu prea am ce spune, întrucât am văzut doar prelungirile, în care Spania a fost peste Portugalia, dovedind că – spre deosebire de ceea ce credeam înainte de startul EURO 2012 – nu și-a pierdut dorința de victorie. Iar la penalty-uri a fost vorba, ca de fiecare dată, de inspirație de moment, pe care campionii europeni și mondiali au avut-i, iar vecinii lor din vest nu.
Va reuși Spania să scrie istorie duminică, la Kiev, și să devină prima echipă națională care câștigă trei trofee majore consecutiv? Sau va cîștiga echipa care a încântat cel mai mult la EURO 2012? Pentru mine, un lucru e clar: voi fi suporterul lui Pirlo, Montolivo, Cassano, Balotelli, etc.. Forza Italia!
(P)-Acest text conține un mesaj publicitar