Surpriza Spania

Mulți consideră succesul Spaniei la EURO 2012 drept unul firesc. Pentru mine reprezintă, însă, o surpriză.

Să revedem puțin parcursul Spaniei la EURO 2012. A început greoi, 1-1 cu Italia. A continuat apoi cu un succces lejer în fața Irlandei, 4-0. Meciul decisiv pentru parcursul ulterior a fost cel împotriva Croației, câștigat cu 1-0 la capătul unei confruntări în care campionii mondiali și europeni au dat de mai multe ori impresia că sunt la capătul puterilor.  Și totuși, și-au revenit ca prin minune: Casillas a salvat – ca de atâtea ori – un gol ca și făcut, pentru ca apoi Jesus Navas să pecetluiască victoria.

Disputa contra Franței, în sferturi, a fost mult mai ușoară decât s-a așteptat toată lumea, după care a urmat un nou meci în care spaniolii au fost nevoiți să lupte cu toate armele de care dispun, cel cu Portugalia. De câteva ori le-a trecut glonțul pe la ureche, dar când a fost nevoie de nervi tari, elevii lui Vicente del Bosque au răspuns ”prezent”, asigurându-și locul în finală după ”loteria” loviturilor de la 11 metri.

Și a venit finala… Nu contra Germaniei, cum așteptau toți, ci împotriva Italiei. O echipă națioanlă reinventată de Cesare Prandelli, care însă și-a tras toate cartușele în semifinala cu Germania. Ceea ce trebuia să fie un meci de gală pentru EURO 2012 s-a transformat într-o simplă defilare a Spaniei, care a prestat cel mai bun joc al său de la acest turneu tocmai când conta cel mai mult. Chiar dacă nu a avut nevoie, a făcut-o, pentru a demonstra că, la ora actuală, la nivelul echipelor naționale, e în altă ligă decât competitoarele sale din Europa.

Iar asta e marea surpriză de care vorbeam – faptul că, și după patru ani de la primul succes al ibericilor, nicio echipă din Europa nu reușește să se ridice la același nivel. Și asta nu ține de valoarea scăzută a celor care și-au asumat rolul de ”challenger”, ci pur și simplu de faptul că Spania este mai bună. Chapeau, campeones!