EURO 2012, un turneu ratat?
Mulți susțin, mai ales acum, după finalul EURO 2012, că acest turneu a fost cel mai slab din ultimii ani dintre toate competițiile majore fotbalistice. Oare chiar așa a fost? Și dacă da, care e motivul?
Nici eu nu am fost încântat de nivelul fotbalului de la EURO 2012. În afară de Italia, Portugalia și, pe alocuri, Croația, nicio echipă nu pot spune că m-a surprins. Spania a câștigat practicând, în mare, acelșai joc care i-a adus victoriile la EURO 2008 și CM 2010, Germania a jucat frumos, dar i-a lipsit eficiența în meciul cel mai important, Anglia a resimțit din plin lipsa unor titulari, iar Franța s-a ocupat din nou de scandaluri mai mult decât de fotbal.
Fără îndoială, EURO 2012 nu a avut strălucirea altor turnee finale. Iar principala vină o atribui UEFA. În goana după profit, forul european a înghesuit calendarul competițional în asemenea hal, încât jucătorii de top au ajuns să fie epuizați la turneu. Iar exemplele care îmi vin prima dată în minte sunt cele ale celor mai buni jucători de acum doi ani, din Africa de Sud – Xavi și Schweinsteiger. Mulți alții au tras din greu ca să nu se sufoce la EURO 2012. Or, ăsta nu poate și nu trrebuie să fie scopul unui astfel de turneu. Ce rost mai are o competiție menită să desemneze cea mai bună echipă din Europa, atunci când majoritatea jucătorilor participanți sunt storși de puteri? Așa că nu pot decât dsă le dau dreptate celor care spun că EURO 2012 a fost un turneu slab. Chiar unul ratat.
Și când mă gândesc că și la FIFA banii sunt pe primul loc, iar Mondialul din 2014 e în Brazilia – un fel de ”capătul lumii” pentru majoritatea echipelor ce vor participa – tare mă tem că și peste doi ani ne vom plânge de un turneu lipsit de strălucire. Sper, totuși, că nu va fi așa!