Danke, Miro!

Sunt fan al Germaniei din 1990, de când jocul lui Lothar Matthäus m-a cucerit. De atunci, m-am bucurat şi am suferit alături de nemţi la orice competiţie. Evident, şi acum, aşa că vă puteţi imagina cât de fericit am fost când Miroslav Klose s-a întins şi a împins mingea în poarta Ghanei.

Nu m-am bucurat doar pentru reuşita sa – cu care a devenit golgeterul numărul 1 al istoriei Campionatului Mondial – cât mai ales pentru că astfel s-a dovedit că în fotbal e mereu nevoie de astfel de jucători. De atacanţi pur sânge, care să marcheze golurile care contează, în momentele când contează.

Recunosc, îmi place Thomas Müller la nebunie, dar nu e atacant de tipul lui Inzaghi sau Klose. Cu atât mai puţin, Özil sau Götze. Germania are – de ani buni – un singur atacant adevărat de talie mondială: Miroslav Klose. Iar Joachim Löw mai că a uitat d preferatul său. L-a lăsat pe bancă împotriva Portugaliei, când nu a avut nevoie de el, dar şi-a adus aminte conttra Ghanei, când situaţia nu era deloc fericită. Iar Klose a făcut ceea ce ştie el mai bine: s-a strecurat printre fundaşi şi a împins mingea în poartă pentru 2-2. Şi mai că aş pune pariu că, dacă la faza în care Müller a scăpat singur şi a fost blocat era Klose în locul său, nemţii sărbătoreau deja calificarea.

Dar e mai bine aşa. Nici nu ar fi meritat să învingă Ghana. Africanii au jucat foarte curajos şi au fost echipa care a dictat ritmul. Totuşi, nemţii au marcat primii, prin Götze, dar asta nu i-a prea impresionat pe ghanezi, care au întors rezultatul destul de repede. Apoi, a venit rândul lui Klose…

Un astfel de atacant şi-ar fi dorit şi italienii în meciul cu surpriza Costa Rica. Dar Balotelli e mai degrabă artist decât vârf cu sânge rece. Şi astfel, la finele unui joc extraordinar, Costa Rica a produs poate cea mai mare surpriză a acestui Mondial: 1-0 cu Italia, rezultat care trimite Anglia acasă. Şi ar fi trebuit să primească şi un penalty, dar parcă despre greşeli de arbitraj suntem cu toţii sătui.

Culmea – sau poate nu – astfel de greşeli sunt mereu îndreptate împotriva echipelor care sunt pe cale de a da “lovituri” ce ar da peste cap ordinea mondială în fotbal. Cum ar fi sunat Iran-Argentina 1-0? Arbitrii nu au vrut, nici Messi, care s-a gândit în ultimul minut al meciului că ar fi timpul să joace şi el fotbal şi astfel a adus victoria sud-americanilor. Bosnia, la fel, ar motive de a fi nemulâumită, după jocul cu Nigeria. Dar până la urmă, astfel de situaţii vor fi uitate şi tot ce va rămâne va fi un rezultat sec.

Păcat, mare păcat că la acest Campionat Mondial – unul extraordinar din punctul de vedere al emoţiilor de pe teren, al surprizelor frumoase venite din partea echipelor “mici” – arbitrii şi greşelile lor continuă să fie în prim planul discuţiilor. Eu voi continua să sper că acest aspect se va schimba curând.