Showtime!
Franța-Elveția 5-2, iar duminică seara Algeria-Coreea de Sud 4-2. E vremea meciurilor cu multe goluri la Campionatul Mondial. Da, și a greșelilor de arbitraj, dar despre acestea m-am săturat să tot amintesc. Să revenim la fotbal și la goluri și la unul dintre cele mai spectaculoase meciuri de până acum.
Dezavantajați clar în startul partidei, algerienii nu s-au pierdut cu firea și s-au distrat copios vreme de o repriză pe seama asiaticilor. La pauză tabela arăta 3-0, dar scorul nu reflectă realitatea din teren. Dacaă era 5-0 sau 6-0, poate era mai corect. Așa însă, coreenii au mai avut o șansă de a reveni, pe care aproape au fructificat-o. Dar Algeria a mai apăsat puțin pe accelerație și s-a distanțat, trasnformând astfel ultima etapă din grupă într-una plină de neprevăzut. În afara Belgriei, toți au șanse de calificare.
Inclusiv Rusia, una dintre cele mai plictisitoare echipe de la acest Mondial. Contra Belgiei, rușii au pierdut abia pe final, dar rezultatul just ar fi fost 0-0. Așa un meci slab nu am văzut de multă vreme. Pe belgieni nu i-a interesat însă acest aspect și în cele din urmă și-au asigurat calificarea la capătul singurei faze închegate.
”Lupta” dintre cei mai buni fotbaliști ai Planetei – Messi și Ronaldo – continuă și pe cea mai mare scenă, în Brazilia. Șters aproape tot meciul, portughezul s-a trezit, la fel ca argentinianul, în ultima secundă. Dacă Messi a punctat pentru succesul cu Iran, Ronaldo l-a servit excelent pe Varela, al cărui gol menține suspansul în grupa în care, deocamdată, nimeni nu are calificarea în buzunar. Germania-SUA și Ghana-Portugalia se anunță meciuri pe muchie de cuțit! Sau se va termina totul într-o farsă, cu un egal între nemți și americani, care să ducă ambele echipei mai departe?