Un nou început

“U” porneşte mâine la un nou drum în liga secundă. Deplasările în Ghencea, în Giuleşti, în Ştefan cel Mare sau în Gruia vor fi înlocuite de “plimbări” la Târgovişte, Petroşani, Lupeni, Târgu Mureş, Turda sau Câmpia Turzii. La “U”, vara a fost extrem de încinsă. După scandalul “VAliza”, după preluarea clubului de către Oncos, a urmat circul din interior, cu Alexandrescu, Meszaros şi Vădana în rolurile principale. Până la urma, s-a stains şi această poveste, odată cu plecarea lui Alexandrescu. Doar că “spectacolul” a continuat, cu Andrei Cordoş în prim-plan. Un jucător tânăr, talentat, dar care visează orice doar să nu mai joace la “U”. A plecat în Italia, s-a pregătit o vreme acolo, iar acum e pe punctul de a semna cu Vicenza. Parcă pentru a linişti apele, antrenorul Alpar Meszaros l-a păstrat în lotul pentru primul meci al sezonului, cel cu Drobeta Turnu Severin. Doar că linişte sigur nu va fi, mai ales dacă fundaşul nu va juca sâmbătă.
Începutul e nou la “U”, atmosfera însă e aceeaşi ca în ultimii ani. Dominată de “frecuşuri”, de ambiţii personale puse mai presus de cele ale echipei. Să fie acesta mediul propice pentru revenirea în elita fotbalului românesc? Doar timpul ne-o va demonstra.

One thought on “Un nou început”

Comments are closed.