Sacrificiu pentru “U”?

Nu mă bucur să o spun, dar în aceste momente chiar nu văd altă soluţie: Alpar Meszaros trebuie să plece de la “U”. Pentru binele echipei. E un antrenor care a demonstrat că poate face minuni, dar care şi-a arătat şi limitele.
Evenimentele din această vară de la “U”, plus dezastrul din jocul cu Drobeta, mi-au întărit convingerea că Alpar Meszaros face, în aceste momente, mai mult rău decât bine Universităţii. A avut mai multe solicitări, pe care conducerea i le-a îndeplinit: schimbarea lui Stelian Gherman, a lui Călin Ciucur, renunţarea la Yuksel Yesilova, aducerea unor jucători precum Sărmăşan. Practic, tot ce a cerut a primit. În schimb, a oferit mult prea puţine până acum. Mai mult, i-a îndepărtat de lângă echipă şi pe cei puţini care chiar mai ţin la ea, luând decizia de a bloca accesul la antrenamente.
Dacă va renunţa la “U”, Meszaros nu va face altceva decât să ajute acest club. Un “U”-ist adevărat ar realiza momentul critic prin care trece echipa şi ar face tot posibilul pentru ca lucrurile să se îndrepte. Ar renunţa inclusiv la funcţie pentru binele lui “U”. O va face, însă, Meszaros? Sau va aştepta să fie dat afară de conducere?

3 thoughts on “Sacrificiu pentru “U”?”

  1. Cred ca neglijezi un mic amanunt: Meszarosh nu e platit de ani lumina, sta aici chiar pe gratis. Inteleg ca tine de scaun din rasputeri, dapoi pentru ce la urma urmei? Oricum ramane un antrenor slab si un caracter cel putin dubios, de care U Cluj s-ar putea lipsi. Dar vorba aia, prost ii cine da, nu cine cere. In cazul de fata, clocitoriile Oncos pentru ca le convine un asa tehnician fin

  2. in mare parte ai dreptate vasy..DAR daca OVA mai are chef sa joace fotbal ar fi alaturi de bundea cei mai buni jucatori de la U..
    inca mai am in minte generatia ’77 a lui U antrenata de Boca (Juniors) cu Ova, Liviu Mihai, Iurisniti si multi altii..ce juniori avea U pe vremea aia..

Comments are closed.