Drame şi obsesii

Dramele creează obsesii sau obsesiile creează drame? Nici acum nu sunt sigur, după ce am văzut două filme în care dramele şi obsesiile se împletesc de-a lungul poveştilor.

“La nana“, al doilea film din competiţia TIFF 2009 pe care l-am urmărit, nu m-a dat pe spate. Nici nu pot spune că mi-a displăcut (asta, evident, dacă e să fac abstracţie de întârzierea cu care a început proiecţia, cauzată de întârzierea juriului). Obsesia menajerei Raquel pentru a rămâne “şefă” peste gospodărie se dezvoltă interesant, până într-un punct. Cel al momentului în care se îmbolnăveşte, iar locul îi e luat (doar temporar) de Lucy. Finalul e mult prea previzibil şi, din punctul meu de vedere, strică farmecul filmului. “La nana” e un film care sunt sigur că va fi pe gustul femeilor. În cazul bărbaţilor, nu garantez.

Exact invers stă treaba la “Buick Riviera“. Hasan, un bosniac musulman emigrat în SUA, are şi el o obsesie: maşina sa, un amărât de Buick Riviera. “America mea”, îi spune el rablei, de care până şi soţia sa s-a săturat.  Întâmplarea face ca Hasan să dea peste un alt bosniac emigrat în SUA, Vuk. Un sârb. Putred de bogat, dar la fel de nefericit ca el, şi care îi propune mii de dolari în schimbul Buick-ului. Cei doi ajung să se certe şi totul pare să se îndrepte spre un final cu două variante: acceptă banii sau nu. Doar că nu e nici pe departe atât de simplu, mai ales că intervin în peisaj poveţele tatălui lui Hasan, legate în primul rând de toleranţă. Va reuşi Hasan să rămână fidel vorbelor tatălui său sau va transforma cearta cu Vuk în ura care a dezbinat locuitorii din Bosnia şi Herţegovina înainte de război? Vizionare plăcută.