“Butoaie” pe Eroilor
Cred că e prima dată când simt că administraţia locală îşi bate joc fără cea mai mică jenă de toţi clujenii. Am tolerat multe, am acceptat că unele “îmbunătăţiri” se pot transforma în ceva util, dar “butoaiele” apărute azi noapte READ MORE
Adio, Cluj Expres
Colegii de la Cluj Expres au primit astăzi deciziile de concediere, însoţite de un preaviz de 20 de zile. Totodată, vor mai primi un salariu compensatoriu. “Acum o oră au fost informaţi colegii că astăzi a apărut ultimul număr”, mi-a READ MORE
Zile în care-mi vine să las totul baltă
Nu au fost sunt deloc puţine. Din fericire, tot mai rare în ultimul timp. Şi, evident, ştiu că niciodată nu e bine să laşi totul baltă. Dar oare ce alt sentiment te poate încerca atunci când, făcând revista presei într-o READ MORE
“Prietenie” pentru toţi
Am participat, ieri, alături de mai mulţi ziarişti clujeni, la o întâlnire cu preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe. Tema discuţiilor a reprezentat-o intenţia acestuia, exprimată anterior, de a sprijini financiar presa. Abia ieri am aflat, de fapt, care e READ MORE
Nişte ciobani
Spotul oficial al TIFF. Prezentat în exclusivitate pe cluj.adevarul.ro