Re-Boc
Chiar nu aveam niciun dubiu asupra numelui viitorului premier, Emil Boc. Va fi bine, va fi rău pentru România? Vom vedea. Un lucru, însă, sunt convins că se va întâmpla: Clujul va continua să o ducă mai bine decât alţii. READ MORE
Disperare
Cred că e cuvântul cel mai potrivit pentru a descrie România de azi. Am făcut o scurtă plimbare prin oraş. Străzile, ca de obicei duminica, pustii. În schimb, în jurul bisericilor, arhi-plin. La fel, şi la agenţiile Loto. Divinitatea şi READ MORE
138.476
Acesta e numărul voturilor care vor fi renumărate, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale. Cu ce ne va ajuta, însă, această decizie? Cu absolut nimic. Probabil se va stabili – a câta oară? – că ceva a fost “putred” la READ MORE
Izolare
Începe să îmi fie din ce în ce mai scârbă de ce se petrece în România. Auzeam aseară că la alegerile europarlamentare au fost aproape 15.000 de voturi multiple. Bine că aflăm acum, după ce nu mai contează. Sunt convins READ MORE
Cât e de corect?
Cei mai mulţi dintre noi locuim în România (încă), plătim impozite (inclusiv cel forfetar), cumpărăm Euro cu aproape 4,5 lei, câştigăm din ce în ce mai puţin (mă refer la valoarea adevărată a sumelor), iar când sunt alegeri, mergem la READ MORE