Fără regrete

Un tânăr de 28 de ani, redactor-șef adjunct la un ziar din Cluj, renunță la postul său și o ia (aproape) de la zero, ca reporter, la edițiile regională și locală a unui ziar național. Aproximativ un an mai târziu, același tânăr, promovat între timp în funcția de editor coordonator pentru alte două ediții locale ale ziarului, spune din nou “STOP”. Și o ia iarăși de la zero. Într-o altă țară, într-un domeniu total diferit decât cel în care activase vreme de zece ani.

De ce? Ce îl poate determina pe un tânăr cu un job și un salariu mai mult decât decent să renunțe la toate acestea? Și asta, de două ori în decurs de aproximativ un an?

Caut răspunsul din ziua în care mi-am trimis prima dată CV-ul unei firme din altă țară decât România. De ce nu mai vreau să rămân? Sau – mai degrabă – ce mă determină sa plec? Va fi mai bine altundeva? Voi fi mai fericit, mai liniștit? Voi putea să mă bucur cu adevărat de viață? Nu cred că am găsit nici azi răspunsuri la toate acestea – ca la multe altele – dar un lucru știu sigur: nu regret nimic. Nicio decizie pe care am luat-o. Și au fost multe care unora le pot părea ciudate: am renunțat la Facultatea de Jurnalism a UBB în schimbul muncii “adevărate” de ziarist, am lucrat câțiva ani mai degrabă pe “nasturi” decât pe un salariu decent, am plecat de la o grămadă de ziare – de fiecare dată atunci când nu mi-a mai convenit cum mergeau lucrurile, am refuzat oferte foarte bune, am acceptat altele care nu păreau atât de bune – până la urmă, sunt convins, s-au dovedit inspirate alegerile.

De fiecare dată când am luat aceste decizii, am avut inima strânsă. Undeva, bine ascunsă, o voce îmi spunea însă că e bine ce am făcut. Și mereu am preferat să ascult acea voce în locul celor multe care mă îndemnau să fac altfel. Nici asta nu regret.

La fel mi s-a întâmplat și cu ultima decizie majoră. Poate cea mai “mare” și mai grea dintre cele pe care am fost nevoit să le iau. Aceea de a lăsa în urmă familie, prieteni, orașul și țara natală, o carieră de 10 ani în presă și de a o lua de la zero în Germania.

Cum am ajuns să fac acest pas – evident nu singur, ci alături de Mihaela – cum l-am pregătit, ce “hop”-uri am avut de trecut, ce greutăți am întâmpinat, ce chestii au funcționat “unse”, cum ne-am adaptat … despre toate acestea, dar și despre multe altele legate de noua viață în jurnalul pe care vi l-am promis. Primul episod, la începutul săptămânii viitoare.

PS: Încă tot nu am un titlu potrivit. M-aș bucura tare mult dacă m-ați ajuta cu niște idei.