Prieteni

Unul dintre cele mai grele lucruri de suportat după ce am luat decizia de a emigra a fost despărțirea de prieteni. Iar odată ajuns în Germania, legarea unor prietenii s-a dovedit a fi la fel de dificilă.

La început, cei mai buni ”prieteni” ai mei de aici au fost doi colegi polonezi. Ceea ce la început părea a se dezvolta frumos s-a spulberat destul de repede. Privind înapoi, îmi dau seama că ne-a apropiat faptul că tuturor ne-a fost greu să ne adaptăm la o viață nouă, într-un loc nou. Nimic altceva. Sunt convins că pe ei i-a apropiat de noi nevoia de sprijin (datorată în special faptului că avem mașină), așa cum sunt convins că noi ne-am apropiat de ei pentru că – în primul rând – ne-a fost mai ușor la început, fiind mai apropiați din punct de vedere al mentalității. Totul e însă ”istorie” și, oricât de trist e când realizezi că oameni pe care îi credeai prieteni se dovedesc a nu fi, în cele din urmă m-am bucurat. Decât ”prieteni” de fațadă, mai bine deloc.

Pe de altă parte, am descoperit prietenia acolo unde, inițial, nu mă așteptam. Cunoscând felul de a fi al nemților, am avut mereu o oarecare reținere. Par reci, închiși, dar nu sunt deloc astfel. Lasă doar impresia aceasta. În fapt, sunt oameni foarte calzi, gata oricând să îți sară în ajutor. Descoperi asta, însă, abia după ce reușești să ”spargi” carapacea pe care o creează în jurul lor. Odată depășit acest obstacol, vei remarca, de fapt, că ai de a face cu oameni în marea lor majoritate extrem de timizi, dar extrem de dornici de a pune bazele unor relații de durată. Din fericire, eu am reușit, iar rezultatul este o relație cum nu m-aș fi așteptat niciodată, presărată cu momente, gesturi, care m-au lăsat uneori fără replică.

În plus, m-a bucurat faptul că am reușit să redescopăr, fiind aici în Germania, relații cu oameni pe care nu îi mai văzusem de multă vreme. Uneori, depărtarea apropie mai mult. Ciudat, de necrezut, dar totuși adevărat…