Din nou, la mâna altora
Rusia-Slovacia 1-2. ”Speriați” de UEFA că vor fi dați afară de la EURO 2016, rușii aproape au rezolvat singuri problema: au pornit favoriți cu Slovacia, dar s-au trezit că au de recuperat două goluri după reușitele lui Weiss și Hamsik. Au marcat și ei o dată, pe final, dar ”minunea” din jocul cu Anglia nu le-a mai ieșit și sunt ultimii într-o grupă în care, teoretic, păreau favoriți la calificare.
România-Elveția 1-1. De când s-a încheiat meciul, încerc să îmi dau seama ce a vrut naționala României de la meciul cu Elveția. Să învingă? Să scape fără înfrângere? Să nu se facă de râs? Să păstreze emoții legate de calificare până la ultimul joc, cu Albania? Nici acum nu mi-e clar. Prima repriză nu a fost deloc rea, așa cum nici arbitrul rus nu a fost față de noi: ne-a dat un penalty și i-a oferit șansa lui Stancu de a fi golgeter temporar la EURO 2016. Încet-încet, însă, România a redus intensitatea din joc și s-a trezit blocată în fața propriului careu. Iar ce am văzut după pauză a fost departe de ceea ce înțeleg eu prin fotbal de calitate. Dacă Elveția marca de trei ori, nu avea nimeni de ce să se supere. ”Tata Puiu” a respectat întocmai indicațiile primite de săptămâni încoace de la cei 20 de milioane de selecționeri de pe Internet: tactica ”Doamne ajută!”, cu schimbări defensive – e drept, una a fost forțată de o accidentare – și fără niciun impuls în atac. Keserü – total neimplicat în joc, Stancu – activ puțin și șters apoi, Torje – același pe care îl știm de ani buni, bun la alergare, dar nu neapărat prieten cu mingea, Chipciu – lipsit total de idei și de valoare de nivelul unui astfel de turneu. Cam așa a încercat România să învingă o echipă a Elveției care nu s-a lăsat impresionată nici de 0-1, nici de ocaziile românilor, nici măcar de faptul că în careul nostru a dat mereu peste 8-9 jucători. Și până la urmă, a punctat după o greșeală în lanț a apărării, golul lui Mehmedi fiind suficient pentru ca, în ultima etapă, Elveția să aibă liniște.
România e din nou la mâna altora. Să înceapă calculele: dacă învinge Franța, noi trebuie să batem Albania la două goluri diferență. Cine să marcheze? Dacă nu mai primim iar penalty, ce ne facem? Dar dacă Franța și Elveția fac egal? Sau dacă bate Elveția? Calculăm mai departe și așteptăm restul meciurilor. Poate dacă ”Tata Puiu” avea mai mult curaj, acum calculam cu cine vom juca în faza următoare…

Franța -Albania 2-0. Nu ar fi mai simplu ca meciurile Franței să înceapă din minutul 85? Să aibă și trupa lui Deschamps câteva minute de încălzire, până când e pregătită să marcheze. Griezmann și Payet au calificat echipa gazdă a turneului mai departe, după ce au scăpat de emoții serioase contra Albaniei. Am sperat că meciul se va încheia cel puțin egal, dar superioritatea Franței și naivitatea Albaniei în apărare au înclinat în cele din urmă balanța.