Fotbal sau război?

Albania-Elveția 0-1. Fără ieșirea aiurea a portarului Berisha, din startul meciului, sunt convins că jocul ar fi avut altă desfășurare. Elveția a avut viață ușoară după golul lui Schär, apoi și mai ușoară după eliminarea lui Cana. Berisha, însă, s-a revanșat cu paradele în fața lui Seferovic și și-a  ținut echipa în joc. Iar apoi a venit repriza secundă, în care Albania ”a înviat”. Mi-a părut extrem de rău că nu a reușit să egaleze, merita cel puțin un punct, dar Sommer nu a fost de acord, la pătrunderea lui Gashi. Ce rămâne după acest meci? Elveția, cu 3 puncte. Albania, cu speranțe. România, cu gânduri la meciul cu trupa lui Xhaka și Shaqiri. Unde trebuie să puncteze. Mai bine, să învingă. Altfel, ultimul joc, cu Albania, se va transforma într-o partidă ce va conta doar pentru palmares.

Țara Galilor-Slovacia 2-1. Sau cum un meci între două echipe ”mici” poate fi mai interesant decât multe meciuri între ”granzi”. Bale și-a dovedit încă o dată clasa la lovituri libere, Skrtel și-a ”testat” forța cotului în pometele lui Williams, arbitrii le-au testat nervii galezilor și s-au făcut că nu au văzut nimic… Slovacii au părut veniți în vacanță, până când rezerva Duda a egalat. Au fost apoi aproape de victorie, dar nu au mai rezistat pe final. O altă rezervă, Robson-Kanu, a stabilit scorul final și corect: Țara Galilor a fost echipa mai bună.
Cu siguranță, mulți vor ține minte din acest joc șutul lui Bale. Sau intrările lui Skrtel. Eu l-am reținut pe Allen, mijlocașul lui Liverpool – nu știu de ce, dar ceva îmi spune că nu e ultima dată când acest jucător va impresiona. Abia aștept duelul său cu ”colegii” din Premier League.

Anglia-Rusia 1-1. Sau dovada că o echipă frumoasă, entuziastă nu e de ajuns. Uneori, mia trebuie și cap limpede în fața porții. Dacă la pauză era 4-0, nu se mira nimeni. Doar că englezii nu au reușit nicicum să desfacă total lacătul rusesc. Au izbutit, în cele din urmă, din lovitură liberă. Un șut frumos, dar parcă parabil. Rușii nu au renunțat la luptă, nici nu mă așteptam din partea lor. Iar când toți așteptau ca arbitrul să pună capăt jocului, eforturile lor au fost răsplătite – în opinia mea, golul e mai mult vina lui Joe Hart, portarul englez care ”înota” prin careu.

Dar Anglia-Rusia nu a fost doar despre fotbal. A fost în mare parte și despre lupte de stradă, despre huligani, despre partea urâtă a fotbalului. Imaginile sunt terifiante: fețe pline de sânge, oameni disperați care încearcă să salveze vieți lângă bordură, o ”mare” de gaz lacrimogen din care zboară bolovani sau scaune. Adevărate scene de război. La fel, și în tribune, imediat după final.

La EURO 2008, în Elveția și Austria, am luat parte la o sărbătoare continuă a fotbalului, a bucuriei. Am petrecut pe străzi cu suporteri din toată Europa. Nici urmă de scandaluri! Ar fi fost prea frumos ca fotbalul să fi rămas neatins de conflictele violente, absolut inutile, ”boala” ultimilor ani în întreaga lume. Și oarecum, Franța e mereu ”la mijloc” când vine vorba despre astfel de scene: să nu uităm că la fel a fost acum 18 ani, la Campionatul Mondial…