Adio, regi!
Campioni europeni, campioni mondiali, iar campioni europeni. Spaniolii au fost, din 2008, numărul 1 în fotbalul mondial. Perioada de domnie a luat sfârșit, însă, în 2014. Primul semn a fost eșecul cu Olanda, iar punctul final a fost pus de READ MORE
Nici brazilienii nu sunt extratereștri
Euforia de după victoria din primul joc al Campionatului Mondial, cu Croația, sprijinul necondiționat din tribune, faptul că joacă pe propriul teren – toate acestea au făcut ca mulți să aibă impresia că Brazilia arre deja titlul mondial în buzunar. READ MORE
Griji după 4-0
Germania-Portugalia 4-0. Măcel. Ronaldo, distrus de Müller. Nemții sunt cei mai tari de la acest Mondial. Și astfel de aprecieri pot continua. În opinia mea sunt, însă, total greșite. Eu sunt mult mai rezervat. Ca fan declarat al naționalei Germaniei, READ MORE
În sfârșit, Messi!
După două participări, la precedentele ediții, plus încă o repriză în 2014, Lionel Messi pare fi ajuns și el la Campionatul Mondial. OK, a fost prezent și până acum, dar parcă era în vizită, nu să joace fotbal. Nici cu READ MORE
Prima surpriză
Era şi timpul! Chiar dacă pentru unii până şi rezultatul meciului Spania-Olanda, 1-5, poate fi considerat o surpriză. Prima surpriză adevărată a acestui Campionat Mondial e – pentru mine – eşecul Uruguayului în faţa fotbaliştilor din Costa Rica. După 1-0, READ MORE